15 lucruri INCREDIBILE pe care nu le-ai știut despre Japonia.

1.În Japonia, de Valentine’s Day, femeile sunt cele care dăruiesc cadouri bărbaților. Această tradiție le permite fetelor să își exprime sentimentele și este singura dată când ele fac primul pas.

2.În Țara Soarelui Răsare oamenii de zăpadă sunt construiți doar din doi bulgări.

3.Pornografia se vinde peste tot, iar în supermarket-uri există un raion special pentru materialele pornografice. În librării și în magazinele cu cărți, materialele pornografice ocupă o treime din întregul spațiu.

4.Oamenii din Japonia mănâncă delfini. Japonezii obișnuiesc să îl prepare în supe („kushiyaki”), dar de multe ori îl consumă crud. Gustul cărnii de delfin este foarte bun și nu are nicio legătură cu aromele peștilor cu care suntem noi obișnuiți.

5. Japonezii nu pleacă niciodată la timp de la locul de muncă. Angajații așteaptă, de obicei, ca șeful să le dea voie să plece acasă sau pleacă doar după ce acesta a plecat. Iar în general, în Japonia, angajatorii stau câte 3-4 ore peste programul de lucru, ceea ce înseamnă că și ceilalți rămân la serviciu până seara târziu. Dacă cineva pleacă la timp (indiferent de motive) poate fi acuzat de lipsă de loialitate și, în final, poate fi concediat.

6.În Japonia e ceva absolut normal ca femeile să poarte fuste atât de scurte încât să li se vadă lenjeria intimă. În schimb, orice bluză sau rochie care are decolteu este considerată vulgară.

7. Chiar și în ziua de azi, în Japonia, 30% dintre căsătorii sunt aranjate de către părinți. Această tradiție se numește „Omiai”.

8.Doar în Japonia există un cuvânt, „karoshi”, care înseamnă „deces din cauza muncii în exces”. Acesta este motivul pentru care mai mult de 10.000 de japonezi mor anual.

9.Japonezilor le place să mănânce și să vorbească despre mâncare în același timp. În timp ce iei masa, trebuie neapărat să lauzi mâncarea. Este un gest considerat foarte nepoliticos de japonezi dacă nu spui de câteva ori cuvinte precum „delicios” în timp ce mănânci.

10.În Japonia oamenii nu au denumiri pentru lunile anului. De exemplu, pentru luna septembrie folosesc cuvântul „kugatsu” care înseamnă „a noua lună din an”.

11.Dacă o persoană din Japonia nu vrea să te ajute cu ceva, nu o să te refuze niciodată spunându-ți „nu”. În schimb, te va asigura că se va gândi la problema ta și că va căuta soluții pentru a o rezolva, dar nu vei mai primi niciodată un răspuns în acest sens.

12.Tokyo este cel mai sigur oraș. Copiii de 6 ani sunt lăsați să meargă neînsoțiți cu mijloacele de transport în comun.

13.Toate toaletele publice din Japonia sunt echipate cu vase de wc care se încălzesc singure. Mai mult decât atât, în fiecare closet există un dispozitiv care are scopul de a acoperi eventualele sunete rușinoase.

14.Bacșișul este o jignire în Japonia. Se spune că atât timp cât clientul plătește suma exactă pentru serviciul primit, aceasta este o dovadă de respect și de egalitate. Mulți ospătari, de exemplu, consideră că persoanele care le lasă bacșiș sunt nepoliticoase.

15.În Japonia este nepoliticos să deschizi un cadou în fața celui care ți l-a oferit. Trebuie să mulțumești pentru dar și să îl deschizi numai după ce persoana respectivă a plecat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*