Ce se întâmpla dacă tragi cu o armă în spaţiul cosmic?

Ce se întâmpla dacă tragi cu o armă în spaţiul cosmic?

La ora actuală, în spaţiul cosmic există unii astronauţi care au arme în dotare.

În spaţiul cosmic, datorită lipsei de oxigen, focul nu poate fi declanşat. Chiar şi aşa, în acest mediu putem folosi arme, deoarece muniţia folosită la ora actuală conţine un oxidant ce permite iniţierea exploziei prafului de puşcă. Singura diferenţă apărută atunci când utilizăm un pistol în afara atmosferei terestre este faptul că fumul se produce sub forma unei sfere.

Dacă luăm în considerare cea de-a treia lege a gravitaţiei, emisă de Sir Isaac Newton, în momentul în care folosim arma, forţa de explozie a glonţului va fi direcţionată în mod egal atât asupra puştii, cât şi a celui care o acţionează. Dat fiind faptul că în spaţiul cosmic, gravitaţia este zero, iar viteza cu care se deplasează glonţul este de circa 1000 de metri pe secundă, cel care utilizează pistolul va fi împins înapoi de puterea cu care se produce detonaţia, cu o viteză de câţiva centimetri pe secundă.

În momentul în care este tras, glonţul se va deplasa, practic, pe o distanţă infinită. „Proiectilul nu se va opri niciodată, deoarece Universul se extinde cu o viteză mult mai mare decât cea pe care o poate atinge cartuşul”, susţine astronomul american Matija Cuk.

La ora actuală, în spaţiul cosmic există unii astronauţi care au arme în dotare. De exemplu, ruşii au incluse în trusele lor de supravieţuire câte o puşcă, însă nu una obişnuită. „Este vorba de o mitralieră, care are încorporate trei ţevi şi un pat, care include o mică lopată şi o macetă”, menţionează istoricul James Oberg. Acesta a adăugat că membrii echipajelor aerospaţiale sunt dotaţi cu astfel de arme, pentru a se apăra împotriva pericolelor care pot apărea atunci când revin pe Terra.

Fizicienii americani susţin că atunci când folosim un pistol  în spaţiul cosmic, ne-am putea împuşca singuri în spate. Din câte se pare, acest lucru se poate întâmpla în momentul în care ne aflăm pe orbita unei planete. În acest sens, dacă am trage un glonţ în poziţie orizontală, acesta se poate deplasa pe întreaga orbită, până în momentul în care întâlneşte un obstacol. Prin urmare, dacă acel obstacol suntem chiar noi, există posibilitatea ca proiectilul să ne rănească.

Sursa

Lasa si tu un comentariu!